Prolog la un taifas

„Trebuie să trăieşti şi să înveţi să râzi. Trebuie să înveţi să asculţi această blestemată muzică radiofonică a vieţii, trebuie să admiri spiritul care se ascunde dincolo de ea, trebuie să înveţi să râzi de disonanţele ei” Hermann Hesse – Lupul de Stepă

În copilărie, când ne întâlnim cu multe situații pentru prima oară, încercăm adesea marea cu degetul, urmărind curioși reacțiile pe care le obținem, imităm comportamente ale maturilor, sau aplicăm reguli pe care le-am învățat de la aceștia. Observăm în permanență reacțiile mediului la acțiunile noastre și băgăm la cap. Pe măsură ce ne dezvoltăm, situațiile cu care ne confruntăm încep să semene în puncte esențiale cu experiențe din trecut, situațiile și dilemele încep să se repete, parțial. Se formează obiceiul de a căuta automat aceste asemănări, pentru a putea accesa și învățăturile asociate. În majoritatea cazurilor aceste învățături, ca și procesul de a le accesa nu ne sunt conștiente, nu pătrund până la nivelul înțelegerii noastre. Le percepem, mai degrabă, ca emoții, senzații fizice, declanșate de evenimentul actual: confort, atracție, repulsie, neliniște etc. Aceste senzații sunt de fapt amintiri de deslușit. Mergând conștient pe firul lor și lăsând liber mecanismul asociativ, identificăm aproape instantaneu elementele esențiale ale evenimentului actual: asemănările, elementele de noutate, modul în care ne poate afecta, posibilele urmări, chiar și posibilitățile de a ne completa și rafina cunoașterea pe o anumită temă. Astfel ne îmbunătățim zi de zi, strategiile de gestionare, atenţia noastră se concentrează şi ascuțește, învăţăm să ascultăm în interiorul nostru. Pe măsură ce folosim din ce în ce mai multe nuanțe și înțelesuri din trecut, deciziile noastre devin mai intuitive, mai “pe sufletul nostru”. Ele implică din ce în ce mai puţin raţionament logic, bazându-se din ce în ce mai mult pe o combinatorică antrenată.

Începem să identificăm din ce în ce mai bine aparențele, pistele false, să le dăm la o parte precum decojim o ceapa, până ajungem la un miez pe care îl simţim definitoriu. Ne oprim din scrutare în momentul în care știm ce vrea situația respectivă de la noi și considerăm că avem informaţiile necesare și atitudinea potrivită pentru a folosi situaţia prezentă în mod optim.

Un bun exemplu sunt convorbirile telefonice. De la primele cuvinte, uneori chiar de la „alo”, ne formăm o impresie puternică asupra interlocutorului nostru. Ne dăm seama de la primele cuvinte dacă convorbirea e în registru profesional sau privat, în ce dispoziție se află interlocutorul nostru, dacă ne reproșează ceva sau vrea ceva de la noi. Inflexiunile vocii și momentele în care acestea apar devin mai importante decât mesajul însuși. Un prieten, un iubit sau iubită ne vor spune întotdeauna, pe lângă conținutul mesajului și că le e dor de noi, ne reproșează ceva sau ne mulțumesc, în general vrând ceva de la apropierea noastră. Continuă să citești Prolog la un taifas

Masca

O clipă doar de fericire,
Un da la tot ce ești, șoptit,
Și masca ta, ce-i apăra pe toți de tine,
Mândrie-n lupta ta de asuprit,
O simți de lut, te-înțeapă, nu mai vrea să șadă,
Vezi munții de efort ce te-au îmbătrânit.

Masca de lut nu-ți va mai fi prieten,
Altcineva cu ea te-a înavuțit.

De vei mai vrea să îți acoperi râsul-plânsul,
Fă-ți straie doar de-acoperit,
Și când te întâlnești din nou cu tine,
Asculta-te spunând „bine-ai venit”.

Taj

Mahal –> mahala, ce transformare la preluarea in Romana. 

Nu stiu daca măreția are de-a face cu iubirea, nu stiu nici de ce ai vrea sa-ti păstrezi măreția dupa ce mori.

Dar faptul ca totul in interiorul si împrejurimile Taj-ului respecta cu strictețe principiul simetriei, cu excepția amplasamentului mormântului lui, care e excentric, lateral fata de al ei, imi spune ca ceva a fost acolo 🙂

Delhi


Mult mai curat si ordonat decat Mumbai, procent mai mic de musulmani – in templele hinduse e interzisă burka, iar populația musulmană e relativ izolata intr-un cartier, vizibil mai spart. Ghidul nostru Sikh, se plânge de Ghandi ca a permis musulmanilor sa rămână in India, la despărțirea Pakistanului. 

Prețurilor din restaurante, li se adaugă in jur de 40% TVA si alte taxe, lucru ne-specificat nicăieri. Chiar si prețului camerei de hotel, rezervate prin Booking i se adaugă la fata locului vreo 20% taxe. 

Stat 1,5h la Immigration, viza costa 90€/persoana si nu mai merge „on arrival”. Fiecărui turist se încearcă in zadar sa i se ia amprente: întâi pui mâna, nu merge, mai jos, mai sus, nu merge, iti da o soluție cu care sa te freci pe mâini, pui, nu merge, abia dupa aia vine cu un șervețel si șterge suprafața de contact, pui, tot nu merge, beculetul roșu continua sa palpaie, grănicerul se uita obosit, dupa aia concentrat in ecran si zice ca a mers si-ti pune ștampila si te lasa sa treci. La un metru in spatele ghiseului dai de un tip care verifica daca grănicerul a pus ștampila. Ei toti sunt zen. 

La intrarea in Templul Akshardam, am fost pus sa arunc țigările si bricheta la coș. La ieșire, le-am putut recupera din același loc. O vaca, 3 boi. Vaca o fi si ea sacra, știe cineva?

Copiii (5 si 10 ani) sunt inițial puțin reticenți, apoi spun ca e iute mâncarea, apoi sunt puțin scârbiți in jurul mulțimii din jurul Gate of India, apoi, văzând ca părinții se simt bine, încep si ei sa nu se mai gândească si sa intre in atmosfera vibranta si in fond foarte umană. 

Noaptea, la întoarcerea acasa, cartierul aduce a Titan, înainte de intifada canină.  

Despre nesimțire – din nou

Următorul articol are 7 ani, se cer ajustate concluziile:

„În primul rând aș vrea să cer scuze tuturor nesimțiților pentru eventualul disconfort pe care li-l va crea acest articol, deși nu mă aștept ca vre-unul dintre ei să se simtă cumva prost citind aceste rânduri, doar e nesimțit, la urma urmei, iar nesimțirea lui nu e o greșală, neatenție sau lipsă de educație, ea este – pentru un nesimțit veritabil – o Filozofie de Viață, în care crede cu tărie.

Într-o concepție populară larg răspândită nesimțitul este un om insensibil, cu o percepție redusă a realității sau un om needucat care nu știe cum să reacționeze în anumite situații. Nimic mai greșit! Nesimțitul este un om destul de sensibil, inteligent și educat, încât să înțeleagă perfect, atât situațiile în care se găsește, cât și așteptările celor cu care interacționează. Un nesimțit nu va recunoaște niciodată – darămite să-și ceară scuze – când i se atrage atenția că a făcut ceva deranjant, așa cum ar fi normal dacă n-ar fi conștient de coloratura și efectul comportamentului lui. Reacțiile nesimțiților la orice observație, fie ea oricât de politicoasă merg de la a se face că nu aud – doar nu lor, care sunt impecabili, li se poate aduce vreun reproș, trebuie că e vorba despre altcineva – până la a te da în judecată sau a „pune băieții pe tine” pentru calomnie. Reacțiile lor au evident în comun instinctul de apărare a propriei infirmități.

Continuă să citești Despre nesimțire – din nou