Orice dorință neatisfăcută, duce în timp la nemulțumire. Dar mulțumirea nu este lipsa dorinței, ci îndeplinirea ei. De aceea mulțumirea este pentru mine, pauza dintre două confruntări, căutări. Poate fi, bucuria izbânzii, a găsirii sau dimpotrivă, liniștea remizei. Este însă, întotdeauna un moment pasager, de împăcare cu propria cale, după care mulțumirea devine … pierdere de vreme, moarte, obstacol.
Detest persistența în mulțumire: fie este o stare impusă, abordată ipocrit, ca dovadă a succesului personal, în care ajungem chiar să credem la un moment dat, fie este narcisistică. La urma urmei, cât timp poți lungi auto-gratularea pentru un succes?
După mulți, “adevărata” mulțumire este aceea care provine din renunțarea la dorințe și atașamente, la iluzii. Evident, dacă renunțăm la dorințele noastre, suntem mai mulțumiți, dacă renunțăm la tot, la iubire, compasiune, dreptate, lucruri pentru care merită luptat, suntem și mai mulțumiți, perfect mulțumiți, se așterne zăpada veșnică, în locul sufletului pierdut. Singura mulțumire reală, adevărată, după mine, este recunoștiința. Da, recunoștința, căci n-am fi reușit fără circumstanțe benefice, fără simpatia complice de Sus. N-a fost o intâmplare că nu ni s-au pus bețe în roate, în multe alte situații toată lumea și-a dat mâna pentru a face tocmai asta. Iar dacă reușitele noastre ar sta doar în mâna noastră, cum am mai putea oare să ne bucurăm de ele?
Dar atunci când lucrurile nu ne ies, când scrâșnim din dinți și nu reușim, ce facem? Cei mai mulți intră în panica ratării și, de teamă să nu fie descoperiți, batjocoriți – căci nimic nu ne bucură mai mult decât înfrângerea în ochii semenilor – își trag masca înțeleaptă a acceptării și a seninătății în dezastru, uitând că înfrântul poate fi demn, doar la capătul lupții, după ce-a dat tot ce are, uitând că mânia e sfântă, creatoare ca și recunoștința, din același aluat curat.
La fel de mult detest și persistența în nemulțumire, în frustrare neputincioasă, în teamă. Recunoștința și mânia susțin deopotrivă dansul plenar al luptătorului cu viața, mulțumirea, nemulțumirea, sunt doar o păcăleală, iar restul e eschivare, amânare, … șovăială.